Postări

Se afișează postări din decembrie, 2018

harta si calendar

Calendar harta Cricova formular diagrama

Castel MIMI

Imagine
Castel Mimi   Word Este un producător de vinuri de înaltă calitate cu o experiență seculară în domeniu. Cu un respect profund pentru tradiții, specialiștii cramei creează vinuri incomparabile, după exemplul ilustrului vinificator Constantin Mimi. Castel Mimi este recunoscut drept cartea de vizită a Moldovei, una cele mai importante atracțiilor turistice din țără, ce a reușit să adune oaspeți din peste 80 de state ale lumii. Castel Mimi este inclus în Top 15 a celor mai frumoase capodopere arhitectonice din lumea vinului. Aici trecutul, prezentul și viitorul se îmbină armonios într-o adevărată atmosferă de poveste. În anul 2011 a fost inițiat cel mai ambițios proiect de restaurare din istoria recentă a Republicii Moldova, în urma căruia Castelul Mimi și-a redobândit farmecul de odinioară. Colecția vinăriei include vinuri tradiționale precum Feteasca Albă, Feteasca Neagră, vinuri clasice ca Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon sau Merlot, dar și ediții de valoare, conse...

Purcari Winery

Imagine
Château Purcari   Reprezintă unul dintre cele mai valoroase şi renumite domenii ale Europei de Est. Château-ul este recunoscut în toată lumea pentru vinurile sale super-premium, care au adunat pe parcursul secolelor peste 200 de distincții la cele mai prestigioase concursuri internaționale – Decanter, Challenge International du Vin, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine and Spirit Competition, dar și legendara apreciere la curtea regală a Marii Britanii. PDF În 2012, colecţia de Purcari este completată cu vinul Purcari Icewine, obținut din struguri îngheţaţi de soiul Muscat Ottonel şi Traminer. Pentru merite deosebite în domeniul vinificaţiei şi promovării imaginii Moldovei peste hotarele ţării, Vinăria Purcari a devenit dublu deţinător al Grand Prix-ului în domeniul vitivinicol, decernat de Guvernul Republicii Moldova. Tocmai din acest motiv, readucerea în lumină a anului fondării vinăriei – 1827 – pune în evidenţă cele aproape două secole în care Pu...

Vinăria Cricova

Imagine
Cricova PPT Combinatul de vinuri Cricova    a fost fondat în anul 1952, reprezentând un complex subteran unic, cunoscut în întreaga lume pentru labirinturile sale imense și în special pentru vinurile sale excelente. Un ținut cu multiple podgorii și cu soare din belșug.  Anume aici începe istoria perlelor vinificației moldave, în zona centrală a Moldovei, zona Codrilor. Combinatul de Vinuri cu sediul în orașul Cricova, Republica Moldova, este situat la 11 km de capitala Chișinău. I s-a decernat cea mai înaltă distincție de stat Ordinul Republicii, Combinatul de vinuri Cricova fiind unica întreprindere vinicolă care deține acest premiu. Din 28 august 2003 a fost declarat prin lege obiect al patrimoniului cultural - național al Republicii Moldova.

Chateau Vartely

Imagine
  Château Vartely   Excel Este o companie care îmbină tehnologiile de ultimă generație în creșterea viței-de-vie și prelucrarea strugurilor cu pasiunea pentru producerea vinului de calitate.      Calitatea vinurilor Château Vartely este remarcată prin medalii și distincții, câștigate la cele mai renumite concursuri internaționale:  Mondial de Bruxelles ,  Mundus Vini ,  Vinalies Internationales ,  Decanter ,  International Wine & Spirits Competition ,  Sakura ,  Citta del Vino ,  International Wine Challenge și multe altele.        Pe teritoriul vinăriei nu doar producem vin, dar cultivăm și dragoste pentru acest produs. Succesele pe care le-am înregistrat nu doar în Republica Moldova, dar și pe plan internațional, se datorează calității produsului, relației noastre cu consumatorii și partenerii, dar și profesionalismului și entuziasmului echipei Château Vartely.      ...